Tag: recenzii

jurnal · recenzii

recenzie în revista ‘Expres cultural’

Mircea BãdutLeave a comment

Recenzie la cartea ‘Întoarcerea perenă’ în revista ‘Expres cultural‘ nr. 10 / 2019 (pag.7)
scrisă de domnul Flavius Paraschiv, doctor în filologie:

“(…) După seria de lucrări eseistice din ‘DonQuijotisme AntropoLexice’ (Editura Europress, 2015/2017), Mircea Băduț revine cu un alt volum „mix”, care reușește să păstreze același ton „experimental” cu care ne-a obișnuit scriitorul. ‘Întoarcerea perenă’ (Editura Europress, 2018) cuprinde câteva povestiri, dar și eseuri pe teme diverse. Dintre cele șase proze scurte, cel puțin trei merită o atenție sporită, autorul dovedind încă din start că este capabil să jongleze convingător cu temele alese (deloc facile, de altfel).

Un text care atrage atenția imediat este ‘Întoarcerea fratelui risipitor‘, unde scriitorul reinventează și dezvoltă istoria fraților Cain și Abel, care, în narațiunea lui Băduț, devin Cainur și Ambelamt. Dar povestirea nu este o înlănțuire de scene narative, înșiruite cronologic pe o anumită perioadă de timp. Autorul construiește o narațiune axată mai mult pe tehnica fluxului conștiinței, pentru că explorează lumea interioară și – mai ales – reacțiile eroilor la lumea exterioară. Pe lângă meditațiile personajelor, există câteva pasaje prin care este conturat atât profilul celor doi, cât și modul în care aceștia au interacționat.

(…) urmează ‘Ultimele zile, Giordano și Galileo‘, un text unde în prim plan se află jurnalele celor doi gânditori italieni. Narațiunea este un adevărat tur de forță prin atmosfera perioadei în care au trăit cele două personalități. Discursul narativ nu se rezumă doar la experiența personajelor, ci din contră: există pagini în care se discută despre filozofie, astronomie etc., autorul reușind să transforme o lucrare de ficțiune într-un soi de „inițiere” în niște domenii mai puțin frecventate astăzi.

[ cititi continuarea prin web-site-ul revistei: ] http://exprescultural.ro/?m=201910

jurnal · recenzii

interogatia perena

Mircea BãdutLeave a comment

[ fragmente spicuite din: ] «INTEROGAŢIA PERENĂ»
recenzie scrisă de doamna Maria-Ana Tupan în revista ‘Contemporanul‘ nr.5/2019

• “Hibridizarea generică a textelor din volum nu este semnul unei fronde contra convenţiilor literare, ci un mod persuasiv de a impune o idee filosofică şi o agendă etică. Uneori recurge la alegorie, ca în povestirea ‘Pierdute amintiri recuperabile’. Încercând să revină la nişte locuri dragi, nu le mai recunoaşte sub vegetaţia luxuriantă care năpădise locul, dar, reconstituind configuraţia locului din memorie într-un desen (digital), are surpriza să o descopere aproape identică într-o hartă Google. Universul cibernetic devine familiar, cititorului amintindu-i-se faptul că programul e modelat pe modul de operare al creierului uman.”
• “… în ‘Basm contorsionat’, unde e menţionat Tetris, un joc video prin care e creată ordine în dezordine, autorul încearcă iar şi iar reducţia la inteligibil a caracterului haotic sau accidental al existenţei.”
• “În literatura română, Băduţ se apropie cel mai mult de ingeniozitatea şi inventivitatea lui Mihail Grămescu, ambii realizând ceva din sclipitorul joc de idei şi limbaj din romanele lui Christine Broke-Rose.”
• “Cărţile lui Mircea Băduţ sunt fruct al meditaţiei personale asupra modului de a fi în lume la început de mileniu, dar şi o satiră provocatoare a noului mod călduţ, confortabil şi descurajant de mediocru în care se complace omul contemporan.”

recenzii

despre ‘Întoarcerea fratelui risipitor’

Mircea BãdutLeave a comment
Gabriel Drăghici (psiholog, scriitor) despre „Întoarcerea fratelui risipitor”

O esență tare într-o sticlă mică – o carte care nu se citește facil (oricând, oriunde) şi părându-mi a nu fi chiar pentru oricine („pour les fins connaisseurs”, ca să-mi spăl din aroganță). Deși cuprinsul este în cea mai mare parte compus din povestiri, eseurile fiind în minoritate, aș îndrăzni să cred că și povestirile sunt un fel de „eseuri sub acoperire”.

„Întoarcerea fratelui risipitor” îmi pare că este autoanaliza psihanalitică a fiecăruia dintre cele două personaje, Cainur și Abelamt. De altfel, autorul nu se depărtează prea mult de textul biblic și nici de antagonismul dintre firile celor doi, probabil tocmai asta dorind să scoată în evidență, printr-o tehnică și idee originale. A reușit foarte bine să portretizeze caracteriologic și psihologic distinct (antitetic) pe cei doi eroi, precum și să poziționeze povestea autentic în spațiu-timp, chiar dacă sunt ușor versatile (cele două axe – zic!). Sentimentele se dezvăluie printr-o coerență rece, raportată la întrebările personajelor. Făcând o paralelă cu terapia/consilierea psihologică, cele trei puncte de analiză – „ce ai simțit?”, „ce crezi despre…?”, „ce ai făcut?” – se regăsesc în construcția personajelor. Cainur – sensibil, aproape visceral, ușor iresponsabil, în căutarea a ceva; Abelamt – rațional, la el totul se mișcă în jurul cognitivului și datoriei, aproape că nu-și dă voie să simtă (rațiunea-înțelepciunea îi pun stavilă sentimentului). Verbul este atât de bine cântărit încât cursul povestirii curge aproape matematic, ceea ce nu-i deloc rău!

„Un basm, contorsionat” își merită pe deplin titlul. Este genul de povestire pe care musai o lecturezi de cel puțin două ori, în tihnă, pentru ca ajungând la final să înțelegi, să pricepi că te-ai aflat într-o „buclă temporală”, dar în atemporalitate. Ce mi-a plăcut cel mai mult? Fiind adeptul imaginilor, sensibilitatea și plasticitatea, părând a fi o pictură; însă o pictură izvorâtă din rațional, nu din perceptiv, o pictură a reprezentărilor și cunoașterii. Nu sunt un specialist, așa că nu pot vorbi despre laitmotive (deși am identificat dublete – copilăria, jocul cu moartea, scheletul de pe calea ferată – și efemeritatea cu nemurirea – nisipul), ori despre stil, însă observ cum între cuvinte de sorginte matematico-tehnico-eseistice se inserează abil un limbaj al spațiului comun al limbii, ori un lirism la fel de bine dozat. Este povestea unui vis, ori visul unei existențe?

Dacă mă refer la eseuri, ele îmi par a fi geniale pentru că își motivează funcția prin întrebările pe care le trezesc. Părerea mea: fiecare dintre ele poate deveni o carte de sine-stătătoare. Mi-au părut a fi mult prea scurte pentru provocările lansate (deşi poate tocmai asta a fost intenția autorului). În „Alte inteligențe” mi-am regăsit vechea fascinație pentru S.F. și, da, poate fi o minunată viitoare carte. „Prietenia, tot mai fără șanse” este iarăși un punct de plecare spre analize în zona psihologiei sociale (personal m-am trezit completând cu întrebări și idei).

 

recenzii

Mihai Mustățea

Mircea BãdutLeave a comment

[Mihai Mustăţea, filolog/profesor, despre ‘Întoarcerea fratelui risipitor’]

«… Abel a fost un personaj mai puţin prizat de către scriitori, pe ei interesându-i mai adesea drama lui Cain, cel care făptuieşte crima, fratricidul, dar care se şi căieşte. De exemplu, în epoca romantică, la Byron şi la Victor Hugo, găsim un personaj revoltat împotriva condiţiei la care a fost menit. Victor Hugo spune la un moment dat despre Cain că “se temea de toate şi toate se temeau de el”. O ambivalenţă bine găsită.

O ultimă viziune asupra lui Cain ne-o aduce Jose Saramago, prin romanul intitulat ‘Cain’, în care autorul reinterpretează mitul biblic într-o viziune modernă. Saramago rezumă la un moment dat esenţialul, spunând că “istoria oamenilor e istoria neînţelegerilor lor cu Dumnezeu: nici el nu ne înţelege pe noi, nici noi nu îl înţelegem pe el”. Saramago este interesat de această relaţie, nicicând lămurită, dintre umanitate şi divinitate.

Întorcându-ne la ce a scris Mircea Băduţ, ‘Întoarcerea fratelui risipitor’ este un altoi a două parabole biblice, ‘Cain şi Abel’ şi ‘Fiul risipitor’. Autorul ne duce într-un timp atemporal, şi îi botează pe cei doi fraţi adăugând sufixe (cu sau fără semnificaţie) numelor clasice. În parabola reconstruită aici cred că autorul încearcă să îl absolve pe Cain de vina aceea originară, şi face din el un continuator al primului păcat originar, al cunoaşterii. Ne amintim, Adam şi Eva au fost alungaţi din Eden fiindcă au gustat din pomul cunoaşterii. Personajul din parabola aceasta fuge de acasă pentru a cunoaşte; nu mai făptuieşte crima, ci doar continuă păcatul originar, cunoaşterea. Pentru el ‘a călătorii’ înseamnă ‘a cunoaşte’, ‘a învăţa’, ‘a şti‘. Şi de aici peripeţiile prin care trece. El devine un ‘homo viator‘, un rătăcitor. Iar Abel, rămas acasă singur cu tatăl, este nevoit să preia şi îndatoririle lui Cain. Dacă se întoarce sau nu Cain, nu ştim sigur: finalul este întrucâtva deschis, şi este binevenită această suspendare, pentru că ni-l putem închipui pe Cain rătăcind mai departe, pentru a cunoaşte lumea…»

recenzii

recenzie – Expresia ideii

Mircea BãdutLeave a comment

Recenzie la ‘Întoarcerea Fratelui Risipitor’, scrisă de doamna Mariana Bendou, redactorul-şef al Revistei ‘Anotimpurile EXPRESIEI IDEII‘ (ISSN-2601-3878, Oneşti), în numărul 3/2018 al revistei [pag.27-31]

Cartea «Întoarcerea fratelui risipitor», autor Mircea Băduţ, apărută la Editura EuroPress Grup, Bucureşti, este o carte de referinţă, cu final deschis, o carte dificil de încadrat în vreun curent literar (pare de factură suprarealistă) ce face trimiteri atât la creştinism (titlul «fratele risipitor», cei doi fraţi: Abel-amt şi Cain-ur) cât şi la psihanaliză; este o carte subtilă ce se vrea atent lecturată. O primă lectură a ei trimite cu gândul, spre exemplu, la scriitorul Marcel Proust cu celebra sa operă «În căutarea timpului pierdut», dacă se are în vedere ultimele două pagini în care autorul defineşte (în manieră personală!) antropologia precizând că aceasta «nu înseamnă atât forma craniului hominizilor cât mai ales «de ce»-urile care determină acea conformaţie», prin urmare felul de a exista al oamenilor, ceea ce ar conduce, în opinia sa, la o «ecuaţie a omului». Ca şi Marcel Proust, în incursiunea eului său interior şi anterior, autorul se întreabă (la pagina 7) «sau e ceva ascuns în memoria mea, ca o piedică nerelevată încă?».
«Întoarcerea fratelui risipitor» este şi o carte de aventuri spirituale, o carte aparent fantezistă, ce poate fi comparată cu piesa de teatru «Iona» a lui Marin Sorescu (referinţele biblice, prezenţa apei, evadarea umană din captivitate, incursiunea în sine, întrebările existenţiale de tip «De ce?», conflictele interioare, dialogul în oglindă ce-i conferă aspect teatral; de altfel, în text apar personaje principale şi figuranţi (cum ar fi bătrânul de la crâşmă, marinarul-birtaş de la tavernă, etc).
«Întoarcerea fratelui risipitor» este o culegere de eseuri ce se explică şi se completează reciproc (“Un basm, contorsionat”, “Întoarcerea fratelui risipitor”, “Intersecţii paralele 1, 2, 3”, “O ultimă şansă”, “Cataliza caniculă”, “Euterpiene”, “Realităţile realităţii”, “Alte inteligenţe”, “Prietenia tot mai fără şanse” şi “Antropologia – o scurtă meta-definiţie”). Dar şi povestea în sine «Întoarcerea fratelui risipitor» este tot o inşiruire de eseuri pe tema dualităţii psihicului uman, fiecare dintre ele putând fi publicate şi tratate separat. Textul “Un basm, contorsionat” este în realitate un preambul (o confesiune a autorului) al textelor următoare, ce deschide drumul spre lectură, iar “Antropologia – o scurtă meta-definiţie”, de la sfârşit, este cheia cărţii.
Ca şi în textul biblic, Abel-amt şi Cain-ur sunt doi fraţi, cu aplecare spre bine (Abel) şi spre rău (Cain), cele două laturi umane coexistente şi antagonice, generatoare de conflicte. […] Trinitatea formată din cei doi fii şi tatăl lor se degradează treptat, în timp, pe măsură ce se încalcă tradiţiile şi se acceptă greşeala, şi nu doar prin înaintarea tatălui în vârstă. Spre deosebire de Abelamt, responsabil şi pragmatic, Cainur îşi caută propriul adevăr rătăcind prin lume chiar cu preţul unor sacrificii. El este supus unor tentaţii din ce în ce mai agresive cărora nu ştim cum le va face faţă. Ca şi în viaţa reală, Cainur este lăsat să-şi aleagă destinul, oferindu-i-se ca alternativă şansa de a se întoarce la o viaţă normală şi frumoasă, drumul către Fahr trecând chiar pe lângã casa lui.
Încă de la începutul cărţii facem cunoştinţă cu un autor matur şi erudit, care stăpâneşte foarte bine cuvântul şi sensurile lui, lucru dovedit atât de modul complex de realizare a frazei, cât şi de limbajul folosit. Surprinde în mod deosebit coexistenţa nederanjantă a unor termeni din limbajul ştiinţific/doct/academic (“mnemonic”, “Sincron”, “juvenilă”, “submicronică”, etc) cu cei care ţin de registrul lingvistic popular (“bortă”, “vârtos”, “smuceală”) şi cu cei nou-creaţi, modificaţi ori adaptaţi contextului (“vipie solară”). […]
Povestea lui Cainur şi a lui Abelamt ar putea fi lesne transpusă teatral ori cinematografic într-o realizare ce ar atrage şi mai mult decât textul literar iniţial, fiind mai uşor de perceput de către tânăra generaţie…